Cum îți alegi, simplu, parole – puternice, diferite și pe care nu trebuie să le memorezi – pentru toate conturile tale online

Cum îți alegi, simplu, parole - puternice, diferite și pe care nu trebuie să le memorezi - pentru toate conturile tale online
Publicat: 05/12/2023, 11:23

NordPass a publicat recent lista cu cele mai populare parole din 2023, iar componența sa nu surprinde nici de această dată. Din comoditate, oamenii au ales, la fel ca în anii trecuți, combinații ușor de compromis, precum „12345”, „password” sau „Aa123456”.

Potrivit NordPass, un manager de parole oferit de NordVPN, aproximativ 70% dintre cele mai populare 20 de parole din 2023 pot fi compromise în mai puțin de o secundă cu un program de tip „brute force”, care generează un număr enorm de combinații într-un timp foarte scurt.

Multe persoane se mulțumesc cu aceste combinații deoarece se tem că nu vor ține minte parole mai complexe, mai ales dacă le aleg diferite pentru fiecare cont în parte. Există, însă, o soluție simplă la această problemă. Utilizatorii de internet pot utiliza un manager de parole. Un astfel de serviciu este inclus chiar și de cele mai populare browsere de internet din lume, precum Google Chrome sau Microsoft Edge.

parole, chrome, manager de parole, bitwarden
Top 10 cele mai populare parole din 2023.

Dacă este activat, serviciul (care în Chrome poate fi găsit mergând pe calea Settings/Autofill and passwords/Google password manager) poate sugera parole puternice pentru fiecare cont online creat. Mai mult, utilizatorii schimba parolele existente cu unele complexe, iar serviciul le va salva automat.

Managerele de parole dedicate, recomandate

Managerele de parole din browsere nu sunt, însă, la fel de puternice sau sigure ca cele dedicate, precum Dashlane, 1Password sau Bitwarden. Acestea oferă posibilitatea ajustării complexității parolelor (12 sau mai multe caractere, includerea de caractere speciale și simboluri), permit salvarea de notițe, de carduri sau de identități.

Un alt mare avantaj al managerelor de parole dedicate este suportul pentru o gamă largă de platforme. Astfel, nu sunt probleme cu transferul datelor de autentificare când cineva trece de pe Android pe iPhone sau invers. De exemplu, Bitwarden este disponibil pentru browsere (Chrome, Edge, Firefox, Safari, Opera etc.), dar și sistemele de operare Windows, macOS, Linux, Android și iOS/iPadOS.

Nu este recomandată salvarea parolelor într-un serviciu online, precum cele de notițe de genul OneNote sau Google Keep și nici păstrarea acestora într-un carnețel din geantă sau pe o hârtie din portofel. În cazul în care un utilizator este jefuit, hoții pot accesa și conturile sale online.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Ei sunt polițișții care nu au ținut cont de pericol atunci când a venit vorba...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Este INTERZIS să te urci așa la volan. Ce nu au voie să poarte șoferii
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Acest mare explorator întâmpina, în urmă cu 254 de ani, o mare problemă care avea...
×